Bucuria cunoașterii

12 Iunie 2015

«Mergi pe drumul care l-ai ales şi dacă acest drum nu are un capăt, fii sigur ca Dumnezeu îl va crea pentru a-ţi răsplăti cutezanţa». Acest text l-am citit cu mulţi ani în urmă pe o felicitare şi l-am păstrat în inima până astăzi când am întrezărit o luminiţă de la capătul tunelului”. Aşa a început discuţia cu Ştefan Constantin Prăjină, unul dintre voluntarii care activează la Şcoala „Varlaam Mitropolitul”. Timp de aproape doi ani, el a fost supraveghetor. Mai întâi la clasele a III-a şi a IV-a (în anul şcolar 2013-2014), iar acum la clasa întâi.

20 Mai 2015

Concursul „Varlaam. Bucuria Cunoaşterii”, ajuns la cea de-a treia ediţie, a adunat 29 de concurenţi entuziaşti alături de familiile lor. Evenimentul, unic prin implicarea directă a părinţilor, se bazează pe cooperarea adult-copil şi urmăreşte stimularea creativităţii şi inteligenţei cognitive - multidisciplinare, dar are în vizor dezvoltarea celorlalte laturi ale inteligenţei (emoţională şi spirituală).

12 Mai 2015

„Concursul Varlaam.Bucuria Cunoaşterii”, unic prin implicarea directă a părinţilor, se bazează pe cooperarea adult-copil şi urmăreşte stimularea creativităţii şi inteligenţei cognitive - multidisciplinare, dar are în vizor dezvoltarea celorlalte laturi ale inteligenţei (emoţională şi spirituală).

11 Mai 2015

Problemele de alimentaţie apar încă din timpul sarcinii, iar sfatul pentru viitoarele mămici a fost să fie atente la ce şi cum mănâncă dacă vor să aibă copii sănătoşi. Obiceiurile alimentare se formează în familie şi împreună învăţăm. Este responsabilitatea noastră, ca părinţi, pentru cei mici. „Copiii sănătoşi au chipuri lumioase. Cei apatici, trişti, încercănaţi au şi probleme în alimentaţie”, a atras atenţia Alinca Stoica, de la care am aflat şi secretul unei hrane sănătoare – simplitatea.

26 Iunie 2015

O1- să foloseşti funcţionalitatea creierului în educaţia copilului;
O2 - să te conectezi la starea copilului şi beneficiile pe termen scurt şi lung din relaţia cu el;
O3 - cum să transmiţi un mesaj copilului fără să-l răneşti şi într-un mod în care să se simtă în siguranţă;
O4 - cum îl poţi ajuta pe copil să înţeleagă ce simte şi care sunt responsabilităţile lui, să aibă empatie şi cum să îl stimulezi să repare un comportament nedorit.
 

6 Iunie 2015

Tu, ca părinte, vei afla:

  • cum să îți răsfeți copilul cu dulciuri sănătoase
  • trucuri în pregătirea deserturilor şi importanţa calității ingredientelor
  • cum influențează excesul de zahăr armonia copilăriei
  • cum să pregătești diferite variante de desert
  • vei primi o broșură cu rețetele celor mai tentante dulciuri
16 Mai 2015
  • sfaturi pertinente despre modelarea și stimularea imunității
  • cum poți avea un copil fericit, căci un copil sănătos este un copil fericit
  • care sunt alimentele care nu trebuie să lipsească din meniul zilnic al copilului tău și ce ar trebui să evite pentru a fi sănătos
  • cum alimentele te protejează de consecințele poluării și industrializării urbane
6 Mai 2015

Înţelegere, răbdare şi iubire, acestea sunt câteva dintre ingredientele reţetei pentru un copil fericit şi care va avea rezultate frumoase atât în timpul şcolii, cât şi în viaţa adultă. Aşa s-ar putea rezuma conferinţa derulată în Aula Magna a Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” de către biofizicianul Virgiliu Gheorghe, unul dintre invitaţii celei de-a IX-a ediţii a Conferinţei „Ai copil. Învaţă să fii părinte”, care a început luni, 4 mai.

29 Aprilie 2015

Atenţia se poate educa, desigur, prin activitate, prin trezirea interesului, prin muncă susţinută, aş putea spune că, la modul general, prin favorizarea dezvoltării cortexului prefrontal. Desigur, trebuie eliminaţi factorii perturbatori care pot submina dezvoltarea atenţiei, foarte prezenţi astăzi în viaţa copiilor noştri.

Pagini

Bucuria cunoașterii

"Rog pe Dumnezeu ca aici, la Şcoala Varlaam Mitropolitul să se întâlnească frumos şi autentic dorul părinţilor pentru o educaţie aleasă a copiilor, priceperea unui dascal de seamă şi duhul creştin, adică Familia, Şcoala şi Biserica deopotrivă."
IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei
 

Mami, Tati!

Îţi doreşti pentru copilul tău un mediu sănătos şi sigur în care îşi poate descoperi şi cultiva cu bucurie darurile pentru împlinirea sa personală, socială şi profesională?

Îţi doreşti pentru copilul tău ca Şcoala să-i aducă bucurie prin oamenii pe care îi întâlneşte aici: prietenii pe care şi-i poate face, învăţătoarele şi întreaga echipă; prin universul şi metodele de învăţare interactive şi moderne, dotările şi facilităţile oferite?

Îţi doreşti ca Şcoala să îţi fie şi ţie sprijin şi prieten pe tot parcursul tău de parinte?

Şcoală-Familie-BisericăInscrie-ti copilul la Scoala Varlaam Mitropolitul!

Oferta noastra educaţională îşi propune să vină în întâmpinarea ta:

  • prin dezvoltarea unui parteneriat susţinut între Şcoală-Familie-Biserică care să îi stimuleze bucuria cunoaşterii
  • folosind metode interactive şi moderne de învăţare cu accent pe dezvoltarea creativităţii şi inteligenţei emoţionale a copilului
  • într-o locaţie centrală din Iaşi, zona Copou, cu săli de clasă spaţioase, Parc cu teren de sport şi dotări moderne
 

 

DOXOLOGIA Media, Mitropolia Moldovei si Bucovinei | © 2012 scoalavarlaam.ro