Bucuria cunoașterii pentru Școala Pădureni

Evenimente

Bucuria cunoașterii pentru Școala Pădureni

Joi, 10 Noiembrie 2016

Azi am sărbătorit, împreună cu elevii Școlii Pădureni, finalul proiectului „Cros pentru școli”, pentru care copii,părinți, profesori, educatori și prieteni ai Școlii Varlaam și Grădiniței Buna Vestire au alergat în luna aprilie. Scopul proiectului a fost, ca și anul trecut, dotarea cu materiale didactice a unei școli din mediul rural, anul acesta fiind Școala Primară din Pădureni, structură ce aparține de Școala Generală Grajduri.

Elevii de la Școala Pădureni, au pășit cu emoții și curiozitate în școala noastră, alături de domnul director al școlii Chiochiu Teofil Gabriel, doamna profesor de limba română a școlii din Grajduri, Aramă Gabriela și doamna învățătoare Moroșan Angela, vizitând pe rând fiecare clasă, dar și laboratoarele școlii noastre, având ocazia să vadă cum arată o școala modernă și dotată cu tot ce are nevoie un copil atunci cănd pășește în experiența cunoașterii, dar în același timp, au reușit să-i cunoască pe o mare parte dintre cei ce au alergat pentru ei. 

Despre participarea la ”Cros pentru școli”, Cristina Cioată, mămică implicată al doilea an consecutiv la eveniment a spus că beneficiile sunt multiple ”Participând la acest eveniment, am câștigat, în primul rând, curaj, în al doilea rând sănătate și nu în ultimul rând o ancoră în realitate, un moment de reflecție, care mă ajută să iau decizii mai bune.” La fel de implicat în acest eveniment, Petru Dumitriu, directorul adminitrativ al Școlii Varlaam, a încurajat copiii să participe la astfel de evenimente afirmând că ”o zi banală de sâmbătă, pe care o petreci în familie, poate fi transformată într-o zi în care poți să faci ceva extraordinar și în care poți să schimbi ceva în bine, iar pentru viitorul adult ar putea fi un exemplu de urmat.”

În urma acestui eveniment, suma strânsă pentru Școala Pădureni a fost de aproape 10.000 lei, din care au fost cumparate materiale didactice pentru dotarea școlii și grădiniței din Pădureni, materiale precum microscop, videoproiector, tablă magnetică, rechizite și cărți școlare, materiale care vor îmbunătăți condițiile de studiu atât pentru copii, cât și pentru cadrele didactice ale acestei școli.

Pășind în școala noastră copiii au spus că le-a placut tot, de la sălile de clasă, la elevi și profesori, dar în mod deosebit i-a impresionat laboratorul de științe, unde au văzut pentru prima dată un schelet uman, microscop și terenul de sport, din curtea școlii. La final, pentru că au fost impresionați de terenul de sport și pentru că își doresc și ei unul în curtea școlii lor, vizita s-a terminat cu un joc de fotbal,la care s-au alăturat și copiii din școala noastră.

Înapoi
DOXOLOGIA Media, Mitropolia Moldovei si Bucovinei | © 2012 scoalavarlaam.ro