Colectă de Carte pentru Biblioteca Școlii ”Varlaam Mitropolitul”

Evenimente

Colectă de Carte pentru Biblioteca Școlii ”Varlaam Mitropolitul”

Vineri, 4 Noiembrie 2016

O nouă provocare, un nou gând pus pe foaie. După cum ne cunoașteți deja, cărțile sunt una dintre cauzele pentru care am pus umăr de la umăr și pas cu pas, pentru a face viața mai frumoasă copiilor. Însă, dacă în anii trecuți am desfașurat acțiuni de strângere de cărți și rechizite pentru școli din localități sărace din împrejurimile Iașului, credem că o astfel de acțiune este mai mult decât binevenită și pentru școala noastră. 

Astfel, dând curs unei dorințe mai vechi, a noastră, dar și a parinților și copiilor Scolii Varlaam, anul acesta ne-am propus să dăm viață rafturilor bibliotecii școlii noastre.Bucuria copiilor, legată de aceasta propunere, este evidentă și am ințeles cât de mult își doresc și ei să fie ”ctitori” ai Bibliotecii Școlii ”Varlaam Mitropolitul” .

Lansăm acum, în mod oficial, propunerea de Colecta de Carte pentru Biblioteca Școlii ”Varlaam Mitropolitul”. Colecta se va desfășura în perioada noiembrie - decembrie 2016

Sunteți invitați, dumneavoastră și toți copiii care doresc să ”hrănească” biblioteca, in această perioadă, să oferiți, din prea mult drag, o carte!

Colecta se va face chiar în sala bibliotecii, astfel încât, copiii o vor vedea ”crescând”!

Înapoi
DOXOLOGIA Media, Mitropolia Moldovei si Bucovinei | © 2012 scoalavarlaam.ro