Fă cunoștință cu profesorii Varlaam | Adriana Preotu

Gimnaziu

Fă cunoștință cu profesorii Varlaam | Adriana Preotu

Luni, 13 Februarie 2017

- Care a fost motivul pentru care ați vrut să urmați această carieră?

- Cred că am vrut dintotdeauna să devin profesor. Pe vremea copilăriei mele, atunci cînd un prunc era întrebat ce vrea să se facă când va fi mare, răspundea bi-variabil  ”doctor”  sau ”profesor”. Eu am ajuns profesor care îi poate ajuta pe unii să devină doctori.

Meseria de profesor înseamnă multă dăruire.

Aș vrea să cred că dăruiesc elevilor mei ceea ce știu și ceea ce sunt...

- Cum era școala pe vremea dumneavostră?

- Școala  în anii comunismului era o școală cu multe reguli și rigori. Totul era bine planificat, organizat, CONTROLAT.  Învățam foarte mult. Elevii aveau repere, modele, vise... ,dar  totul trebuia uniformizat, nu trebuiau să existe identități, ci doar indivizi. Creativitatea, originalitatea erau subiecte tabu.

- Ce sfat aveti pentru elevii dumneavostră?

- Indiferent de vreme și vremuri, elevii trebuie să citească, să caute, să găsească, să spere, să viseze...și să creadă în valorile educației și ale poporului nostru.  

- De unde a pornit pasiunea pentru materia pe care o predați?

- Pasiunea pentru biologie mi-a fost sădită de profesorii mei din școală, ei m-au învațat să caut întotdeauna RĂSPUNSURI la întrebări. Am căutat mereu să înțeleg procesele și toate mecanismele  vieții... și nu e bucurie și mulțumire mai mare decât atunci când pot să împărtășesc și să îndrum și pe copiii din fața mea în descoperirea tainelor vieții...

- Ce amintire cu elevii o veți ține minte tot timpul?

- În douăzeci de ani și ceva se adună multe amintiri, dar, poate, ceea ce m-a marcat ca profesor și m-a impresionat cel mai mult,  s-a întâmplat în primii ani, când am reușit „să întorc” o oră care se anunța dificilă (cu elevi rebeli și nonconformiști)  într-una  dintre cele mai reușite lecții din viața mea. Am învățat  atunci că TOȚI elevii trebuie tratați cu atenție, înțelegere  și respect.

Înapoi
DOXOLOGIA Media, Mitropolia Moldovei si Bucovinei | © 2012 scoalavarlaam.ro