Evenimente
Moment Istoric: Inaugurarea Scolii Varlaam in prezenta Ministrului Educatiei
Sâmbătă, 18 Septembrie 2010Iasi, 15 septembrie - Prima zi de scoala
In prima zi de activitate a Scolii noastre, cea mai noua si moderna initiativa educationala a Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, emotiile nu s-au lasat asteptate atat pentru prima generatie de elevi a scolii cat si pentru parintii lor si profesorii care le vor fi alaturi de acum inainte in bucuria cunoasterii. Ca si pana acum, au fost alaturi de noi la acest inceput, pe langa echipa scolii, parinti si scolari, si bunii prieteni ai scolii noastre din Board of Advisors.
Maica Siluana Vlad, coordonatoarea Centrului de formare si consiliere „Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil" din Iasi a vorbit copiilor despre cum pot sa-si foloseasca mintea si inima pentru a invata mestesugul bucuriei. Tot Maica Siluana Vlad ne-a marturisit: "Consider ca acesta este un inceput bun, in sensul ca scopul nostru a fost acela de a oferi o alternativa de model de scoala, care lipsea cumva din campul educational. Deci, vorbim de o scoala crestina care nu e limitata din punct de vedere confesional. Scopul nostru nu este sa aparam copiii de rautatea lumii, ci sa invitam lumea sa vada ca se poate iesi din rautate. Nimeni din lume nu este exclus de la bucurie si de la pace dar nu le putem obtine fara Dumnezeu”.
Doamna Margareta Vlad, presedintele Societatii Ortodoxe a Femeilor Romane (SOFR), filiala Iasi, a amintit: „ Noi am sprijinit permanent aceasta activitate, socotind ca este de datoria noastra sa punem la dispozitie Mitropoliei Moldovei si Bucovinei pe o perioada nelimitata acest spatiu. Dorim copiilor mult succes. Ne vom bucura de fiecare rezultat frumos”
Parintele Bogdan Racu, referent in cadrul Sectorului Invatamant si activitati cu tineretul al Arhiepiscopiei Iasilor, ca delegat al Inaltpreasfintitului Parinte Teofan, Arhiepiscopul Iasilor si Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, a marturisit faptul ca „Atat Scoala «Varlaam Mitropolitul», cat si copiii de aici traiesc emotia clasei I. Emotia aceasta vine din lucrarea lui Dumnezeu, care este precedenta lucrarii noastre".
Iasi, 16 septembrie - Inaugurarea oficiala a Scolii
Sarbatoarea deschiderii portilor Scolii noastre a continuat in data de 16 Septembrie, prin Evenimentul Inaugural pentru oficialitati si reprezentanti ai presei, eveniment la care ne-am bucurat atat de prezenta profesorilor si parintilor copiilor inscrisi cat si de prezenta Ministrului Educatiei, domnul Daniel Funeriu, a Inalpreasfintitului Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, si a numerosi reprezentanti ai comunitatii locale iesene. Printre invitati mai putem aminti pe Dragomir Sava Tomaseschi, prefectul judetului Iasi, Mihaela Popa, senator PDL, Gabriel Grigore, viceprimarul municipiului Iasi, prof. Liliana Romaniuc, inspectorul Scolar Judetean Iasi, Ioan Nani directorul SC Antibiotice SA Iasi, etc.
Programul a inceput cu o rugaciune de binecuvantare rostita de Mitropolitul Moldovei si Bucovinei.
Gandul cu care pornim la drum anul acesta a fost rostit de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, parintele proiectului Scoala Varlaam: "Daca familia si scoala sunt asezate mai mult impreuna in spiritul crestin exista speranta ca actul educational poate fi implinit cu mai multa tarie. Vom incerca sa-i aducem pe parinti mai aproape de dascali. Vom avea nevoie de ajutorul celor care sunt implicati in sistemul educational si administrativ. Dumnezeu sa binecuvinteze acest inceput si sa fiti alaturi de noi., a spus IPS Teofan, care a multumit ministrului Daniel Funeriu si celorlalte autoritati si invitati pentru ca au venit la inaugurarea Scolii "Varlaam Mitropolitul.
Invitatii nostri, ghidati de Cristina Gheorghe, Directorul Fundatiei Varlaam si de IPS Teofan au facut un tur al scolii, dupa care, in clasa in care se desfasoara orele de curs pentru cei 15 copii, a avut loc inaugurarea oficiala prin taierea panglicii de catre Inalt Preasfintitul Teofan si ministrul Daniel Funeriu. Ministrul Daniel Funeriu a intrat in clasa si a discutat cu micii nostri scolari, surprinsi si bucurosi de atmosfera de sarbatoare care se crease chiar la ei in clasa.
Dupa acest moment, oaspetii nostri au revenit in sala de primire unde Cristina Gheorghe, directorul Fundatiei "Varlaam Mitropolitul", a vorbit despre proiectele pe care si le propune Fundatia in urmatorii ani subliniind ca numai printr-un parteneriat activ si real cu Parintii, Ministerul si Comunitatea ieseana aceste proiecte vor reusi si vor avea impactul dorit in comunitatea ieseana. Printre cele mai importante proiecte ale Fundatiei Varlaam se regasesc: Scoala Parintilor, Dezvoltarea Gradintei Buna Vestire, Reconsolidarea unei cladiri alaturate pentru extinderea la clasele V-VIII, amenajarea unui Teren de sport modern si a parcului cu spatii moderne de joaca.
Scoala, "un drum catre visul fiecarui copil" - D-l Ministru Daniel Funeriu
A luat cuvantul apoi D-l Ministru, Daniel Funeriu, care a apreciat initiativa Mitropoliei Moldovei si Bucovinei de a infiinta Scoala „Varlaam Mitropolitul". In acelasi timp, D-l Ministru Funeriu a vorbit si despre cateva din experientele sale personale pe care le-a avut in legatura cu implicarea Bisericii in Scoala. "Unul din motivele principale pentru care am tinut sa vin astazi este acela ca am dorit sa dau un semnal de alarma care sa poata reprezenta si un nou inceput. In cele cateva luni de mandat am observat o incrancenare in orice schimb de opinii pe tema relatiei dintre scoala si Biserica. Sunt pozitii extrem de polarizate care ar merita mult mai mult calm decat pana acum. Ma bucur sa particip astazi la inaugurarea unui proiect educational deosebit prin modelul de invatamant promovat si prin parteneriatul unic dintre Biserica, Scoala, Familie si Comunitate care ii sta la baza. Cred ca imbinarea stiintei predate la nivel inalt cu valorile crestine va oferi elevilor cursanti ai Scolii "Varlaam Mitropolitul" o perspectiva complexa asupra vietii si cunostinte extinse de cultura generala. Sper ca parteneriatul dintre Biserica, Familie, Scoala si Comunitate sa continue cu alte initiative similare, oferind cadrul potrivit pentru ca Scoala sa devina, asa cum imi place mie sa spun, un drum catre visul fiecarui copil."
Parintii - "Privesc acest inceput de an scolar cu incredere si emotie"
Parintii care au deja copiii la Scoala "Varlaam Mitropolitul" sunt increzatori in proiectul in care au devenit parteneri si si-au exprimat bucuria pentru faptul ca micii scolari sunt relaxati. "Privesc acest inceput de an scolar cu incredere si emotie. Imi doresc sa mearga asa cum ne-am propus toti parintii. Credem ca daca nu ar fi fost lucrarea lui Dumnezeu nu s-ar fi putut realiza nimic. La prima ora de curs la care am participat alaturi de copii am observat ca este alt sistem decat in cel de stat. Copiii au mai multa incredere si sunt foarte relaxati", a marturisit Anca Ianovici". Imi place la scoala pentru ca invat. In prima zi de scoala a fost si ziua mea de nastere. De aceea m-am bucurat pentru faptul ca toata lumea mi-a cantat "La multi ani" dupa slujba", a marturisit Tudor Ianovici.
Scoala "Varlaam Mitropolitul", un altfel de glas al Bisericii si un alt model de invatamant
Sub patronajul spiritual al Sfantului Varlaam, scoala noastra face parte din proiectul educational complex al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei prin care a fost, de asemenea, lansata Gradinita "Buna Vestire", cu peste 100 de copii in doua sedii centrale.
Partenerul nostru de la inceputul acestui proiect, Centrul de Formare si Consiliere "Sf. Arhangheli" din Iasi ne va sprijini prin cursurile de formare in viziune ortodoxa pentru cadrele didactice, cursurile de religie si cursuri de formare pentru parinti. Maica Siluana Vlad, coordonatoarea Centrului, a explicat faptul ca Scoala "Varlaam Mitropolitul" va fi atat pentru copii, cat si pentru parinti sau profesori. "Consider ca acesta este un inceput bun, in sensul ca scopul nostru a fost acela de a oferi o alternativa de model de scoala, care lipsea cumva din campul educational. Deci, vorbim de o scoala crestina care nu e limitata din punct de vedere confesional. Scopul nostru nu este sa aparam copiii de rautatea lumii, ci sa invitam lumea sa vada ca se poate iesi din rautate. Nimeni din lume nu este exclus de la bucurie si de la pace dar acestea nu se pot obtine fara Dumnezeu. Scoala "Varlaam Mitropolitul" va fi un altfel de glas al Bisericii. Va fi o scoala in egala masura atat pentru parinti, pentru copii si pentru cei care slujim in a-i ajuta pe elevi sa invete. Parintii vor masura rezultatele copiilor prin disponibilitatea lui la bucurie si prin capacitatea de a face fata necazurilor. Copiii invata la Scoala "Varlaam Mitropolitul" sa-si foloseasca mintea. Omul nu stie sa-si foloseasca mintea si de aceea e nefericit".
Intr-un context schimbator al educatiei in Romania, in care nevoia de colaborare intre Comunitate, Scoala, Familie si Biserica este mai importanta ca oricand pentru ca mediul scolar sa-si poata regasi stabilitatea si performanta, Scoala "Varlaam Mitropolitul" isi propune cultivarea excelentei printr-un model de cunoastere si invatare prin metode interactive, intr-un spirit crestin si in contextul culturii si civilizatiei contemporane. Prin valorile promovate de Scoala noastra, copiii vor avea acces la un model de invatamant bazat pe cunoastere si descoperire, in care vor fi incurajate cooperarea si exprimarea libera in defavoarea spiritului concurential.
Multumim tuturor celor care ne-au sprijinit in initierea acestui indraznet proiect al Fundatiei Varlaam si de care ne-am bucurat impreuna in aceste zile frumoase si memorabile.
Înapoi









