Noutăți

Înapoi la toate articolele

5 aplicații mobile pentru cei mici

Am pregătit o listă cu 5 aplicaţii mobile ce vă ajută pe voi, părinții, dar și pe cei mici, să îmbinați utilul cu plăcutul și să fiți mai eficienți! Așa cum deja știți, susținem utilizarea cu folos a tehnologiei, însă vă rugăm să nu pierdeți din vedere faptul că la vârsta preșcolară, între 3 și 5 ani, copiii nu trebuie să stea mai mult de 10-15 minute în fața ecranului. Pe măsură ce cresc, timpul poate crește, însă nu este recomandat ca cei mici să petreacă mai mult de 1-2 ore pe zi în acest mod.

Aplicaţiile educaţionale simplifică şi îmbunătăţesc procesul de învăţare, deoarece aduc în fața copiilor mai multe forme de prezentare a informaţiei, precum text, imagine, sunet, video, simulări 2D și 3D. Iată lista de aplicații pe care vă sugerăm să le încercați alături de copii:

 

1. Bucurii Pentru copii – Iarna

Aplicația conține 8 cântece pentru copii, compuse şi interpretate de Dana Nălbaru. Fiecare compoziție muzicală are un videoclip dedicat, cu animații și desene corespunzătoare versurilor, foarte atractive pentru cei mici. Copiii își pot alege singuri melodia pe care doresc să o asculte.

Lista cântecelor pentru copii din aplicația Bucurii pentru copii – Iarna:

  • Alandala – cântec pentru copii disponibil gratis în aplicație, durată 1:27;
  • Lasă-mă afară – cântec pentru copii disponibil gratis în aplicație, durată 1:38;
  • Și ninge;
  • Noroc cu mami;
  • Zăpadă albă;
  • Ne place;
  • Alb;
  • Iarna ești fericit.

Celelalte cântece din aplicație pot fi deblocate pentru suma de 17,99 lei. Vă recomandăm să nu le permiteți copiilor accesul la dispozitivul mobil mai mult de 15 minute.

Dimensiunea fișierului: 82M

 

 

2. Povești – Bucurii Pentru Copii

Atunci când nu aveți timp să le citiți celor mici o poveste, aplicația Povești – Bucurii Pentru Copii vă vine în ajutor! Aceasta conține 8 povești minunate, interpretate de Dana Nălbaru. Copiii își pot alege singuri, printr-o simplă rotație pe ecranul tactil, povestea pe care doresc să o asculte.

Lista poveștilor din aplicația Povești – Bucurii Pentru Copii:

  • Ușurel – poveste pentru copii disponibilă gratis în aplicație;
  • De ce apar stelele noaptea;
  • Azura;
  • Raza de soare;
  • Povestea sâmburelui;
  • Cel mai dulce măr;
  • Ultimul pitic;
  • Leon și ciocolata.

Dimensiunea fișierului: 84M

 

 

3. Povesti pentru Copii

Aplicația Povești pentru Copii realizată de Kidsofia adună o colecție de 25 de povesti, adaptate pentru copii. Acestea sunt împărțite în 5 colecții:

A. Colecție Poveștiri cu Animale conține fabule scrise de Esop și Jean de La Fontaine, precum și o frumoasă poveste din folclorul chinezesc.

  • Corbul și vulpea
  • Greierele și furnica
  • Iepurele și țestoasa
  • Muzicanții din Bremen
  • Regele Maimuță

B. Seria Povești de Frații Grimm este formată din 5 istorisiri rescrise pentru a se potrivi copiilor din zilele noastre.

  • Hansel și Gretel
  • Croitorașul cel Viteaz
  • Frumoasa Adormită
  • Cenușăreasa
  • Hans și Zmeul

C. În a treia colecție se regăsesc 5 aventuri pline de mistere, emoții și descoperiri fascinante ale faimosului Sinbad Marinarul.

  • Sinbad și Balena Uriașă
  • Sinbad și Pasărea Roc
  • Sinbad și Insula Maimuțelor
  • Sinbad și Bătrânul Mării
  • Sinbad și Uriașul

D. A patra colecție îi invită în fața copiilor pe Păcală și Tândală, ce poartă cu ei povești pline de năzbâtii și păcăleli cu haz, toate având pe fundal vocea lui Mihai-Gruia Sandu.

  • Tândală și frații lui
  • Păcală argat la popă
  • Păcală și Tândală
  • Rămășaguri cu boierul
  • Tâlharii din cimitir

F. Cea de-a cincea colecție cuprinde aventurile lui Mowgli. Poveștile din Junglă îi vor ține pe cei mici în suspans și sunt pline de învățăminte.

  • Intrarea în haitic
  • Hoții din frunziș
  • Comoara din peșteri
  • Vânătorul cu o mie de țepi
  • Floarea roșie

 

De asemenea, aplicația le oferă copiilor 2 activități suplimentare:

  • cărți de colorat digitale, cu secvențe din poveștile citite;
  • puzzle-uri digitale, cu imagini din poveștile ce au fost parcurse de copii.

Fiecare colecție are 2 povești ce pot fi vizualizate gratuit. Întreaga colecție poate fi descărcată pentru suma de 21,99 lei. Aplicația este disponibilă în limba română, engleză și germană.

Dimensiunea fișierului: 44M

 

 

4. Somn lin – Bucurii Pentru Copii

Aplicația conține 8 cântece, numai bune pentru a potoli agitația copiilor și pentru a vă ajuta să-i adormiți pe cei mici. Melodiile sunt compuse şi interpretate de Dana Nălbaru. În acest moment, aplicația nu permite repetarea melodiile automat, astfel încât e necesar să aveți grijă de continuitatea fundalului sonor, îmbietor către somn.

Lista cântecelor din aplicația Somn lin – Bucurii Pentru Copii:

  • Mami cântă nani
  • Nani bun
  • Când tu adormi
  • Adormi
  • Să dormi ușor
  • Nani, nani
  • Lasă-ți fruntea moale
  • Moș Ene

Dimensiunea fișierului: 38M

 

 

5. PitiClic Si-la-be

PitiClic SI-LA-BE este o aplicatie excelentă pentru a-l familiariza pe copilul de vârstă preșcolară cu noțiuni de limba română și comunicare. Astfel, copilul se obișnuiește cu sunetele si despărțirea în silabe a cuvintelor, în vederea învățării ulterioare a cititului și a scrisului.

Personajul PitiClic piratul le propune celor mici să mute bănuți de aur dintr-un cufăr în altul, în funcție de numărul de silabe al cuvântului indicat de busolă.

Dimensiunea fișierului: 23M

 

 

Timp fain, alături de copiii voștri!

Să ne spuneți dacă ați încercat aplicațiile și ce părere aveți. Dacă mai știți și alte aplicații bune, dați-ne de veste!

 

 

Contact

Scrie-ne un mesaj