Noutăți

Înapoi la toate articolele

Ziua Porților Deschise

Pe data de  9 și 23 noiembrie a avut loc „Ziua Porților Deschise” la școală și grădiniță, eveniment coordonat de Clubul Părinților și elevii școlii. Acest eveniment ne-a dat ocazia să cunoaștem părinți iubitori și elevi cu multe aspirații, asupra cărora ne-am aplecat cu mult interes.

Cei ce ne-au trecut pragul au avut ocazia să viziteze sălile de clasă, sala multimedia, laboratoarele, biblioteca, cafeteria, sala de mese, sala de sport și cabinetul de muzică. Prezentarea școlii a fost realizată din perspectiva părinților și copiilor ce sunt implicați în procesul educațional dezvoltat de Școala Varlaam. Programul  nostru de studiu se axează pe învățarea personalizată, ce dezvoltă atât dimensiunea cognitivă, cât și pe cea emoțională, dar și spirituală a fiecărui elev și valorifică competențele necesare în contextul societății actuale.

Tot în cadrul acestui eveniment au avut loc trei prezentări pentru (școala primară, gimnazială și liceu) reprezentative pentru fiecare nivel de studiu în parte, menite să faciliteze legătura dintre dumneavoastră și școală și să vă răspundă la fiecare întrebare și curiozitate. Ne-am bucurat să vă cunoaștem, să vă aflăm așteptările și să ne imaginăm cum am putea să le împlinim. Dacă ești părinte de copil pentru grădiniță sau școala primară îți reamintim că interviurile sunt stabilite pentru perioada (13 ianuarie- 10 februarie), dacă ești părinte de copil pentru gimnaziu interviurile sunt programate în perioada (27 ianuarie- 10 februarie). Iar dacă ești viitor licean află că poți alege între profilul Filologie și Media (specializarea filologie) și cel de Științe și Antreprenoriat (specializarea științe ale naturii). Oferta educațională pentru acest nivel de studiu propune:

– Experiențe de învățare personalizate, prin definirea individualizată a obiectivelor educaționale și prin participarea la activități practice de tip internship și implicarea în proiecte ale comunității;

– Alegerea unui profesor mentor care coordonează parcursul de învățare personalizat și care urmărește, alături de tânărul implicat, familie și profesori, desfășurarea tuturor activităților necesare pentru atingerea obiectivelor stabilite

– Infrastructura informatică pentru o învățare modernă și eficientă prin utilizarea Chromebook-urile de fiecare elev și profesor. Toate suporturile de lecție, temele și proiectele sunt gestionate cu ajutorul platformei Google Classroom.

 

 

Noutăți

Înapoi la toate articolele

Pădurea Școlii Varlaam

 

761 de copăcei plantați de mâinile împreunate ale comunității

Știți vorba aceea: „Omul sfințește locul”? Comunitatea Școlii Varlaam și-a dat întâlnire două weekenduri la rând, pe dealul Cetățuii, acolo de unde se vede măreția orașului. Privind în jur ne-am dat seama că suntem înconjurați de prea mult gri și ne-am echipat cu hârleț, apă și o doză considerabilă de voie bună, să punem în peisaj și verde, deoarece 15 milioane de copaci sunt tăiați anual în România, iar noi am vrut să ajutăm pădurea să-și reîntregească familia.

Am adunat alături de noi oamenii care știu ce înseamnă responsabilitatea și promisiunea lui „mai bine”,  mai mult decât atât, am avut elevi care au înțeles că oricât mic ai fi, poți contribui la schimbarea unei mentalități, a unei cutume, a unui fenomen ce se petrece astăzi, față de care cei mai mulți dintre noi întoarcem privirile.

Prin demararea acestui proiect ne-am dorit să tragem un semnal de alarmă cu privire la defrișările din pădurile României, și cum, peste noapte, ne trezim mai goi și mai săraci de verde. De-a lungul timpului am sesizat o serie de campanii care atrag atenția asupra acestui aspect, fapt ce ne-a bucurat și ne-a inspirat. Astfel,  ne-am dorit să îmbrăcăm și noi un petic de pământ care să poarte numele și amprenta comunității, iar cu ajutorul lui Dumnezeu am izbutit. Am privit atent cum fiecare familie își planta propriul copac și nu am putut să nu facem un exercițiu de imaginație. Aici, peste ani, cei care au săpat temelia casei unui pui de stejar, se vor întoarce într-o oază de liniște departe de agitația orașului, respirând aer curat și proaspăt, într-o adevărată pădure falnică, care poate va spune povestea a două sâmbete. Prin activitatea noastră nu am sădit doar copaci, am lăsat exemplu bun și demn de urmat pe care comunitatea poate construi temelia puternică a unei tradiții.

Activitatea din weekend a fost o amintire pentru o viață și o binecuvântare, iar când ne vom număra binecuvântările pe aceasta o vom pune de două ori. Mulțumim părinților pentru implicare și răbdare, mulțumim elevilor pentru dăruire, mulțumim tuturor celor care ne-am sprijinit și ajutat. Să fim cu voi și să facem fapte bune, asta înseamnă: „Creștem Comunitatea!” 

 

Contact

Scrie-ne un mesaj