Bucuria cunoaşterii, un concurs pentru copii şi părinţi

Evenimente

Bucuria cunoaşterii, un concurs pentru copii şi părinţi

Miercuri, 20 Mai 2015

Concursul „Varlaam. Bucuria Cunoaşterii”, ajuns la cea de-a treia ediţie, a adunat 29 de concurenţi entuziaşti alături de familiile lor. Evenimentul, unic prin implicarea directă a părinţilor, se bazează pe cooperarea adult-copil şi urmăreşte stimularea creativităţii şi inteligenţei cognitive - multidisciplinare, dar are în vizor dezvoltarea celorlalte laturi ale inteligenţei (emoţională şi spirituală).

După emoţiile probei scrise, ne-am bucurat să vedem atâta ingeniozitate şi creativitate la proba de familie! Provocarea de la proba a doua a constat în realizarea unui costum popular din materiale reciclabile: peturi, hârtie creponată, foi colorate, sfoară, mohair, bolduri, scotch şi culori. Felicitări tuturor părinţilor care au dăruit timp de calitate copiilor lor! Felicitări copiilor care s-au implicat total într-un altfel de concurs!

Sunt foarte încrezatoare în ceea ce priveşte „seminţele” pe care le sădim noi, Şcoala Varlaam, în aceşti copii şi părinţi care au participat la aceste trei ediţii ale concursului. Sunt convinsă că mesajul nostru referitor la consolidarea familiei, la importanţa timpului de calitate petrecut cu copiii şi modelul dat de părinţi copiilor lor a ajuns la cele aproape 70 de familii ieşene. Îi felicit pe toţi învaţătorii care au dat dovadă de deschidere şi viziune şi au încurajat copiii şi părinţii lor să participe la un concurs inedit!”, a declarat Simona Marinică, directorul Şcolii „Varlaam Mitropolitul”.

Pentru Anamaria Timofti, profesor de limba română la Gimnaziul Varlaam, „Concursul Varlaam. Bucuria Cunoașterii” este un moment dedicat familiei: „Este un confort al sufletului să te lași înconjurat de zâmbete colorate pline de emoție, curaj și gânduri sincere. Concursul a fost pentru mine o stare de încântare continuă pe care am trăit-o alături de oameni dedicați și profesioniști”.

La festivitatea de premiere care a avut loc duminică, 17 mai, au fost premiaţi atât participanţii de la ediţia a II-a, care a avut loc pe 13 decembrie 2014, cât şi participanţii de la ediţia a III-a din 16 mai 2015.

Au fost oferite două premii I, două premii II, patru premii III, 19 menţiuni şi diplome de participare. De asemenea, au fost acordate  burse de studii pentru primii patru clasaţi pe toată perioada studiilor gimnaziale în condiţiile în care media generală este menţinută peste 9.50. Toate familiile au primit câte o diplomă pentru curajul de a participa la o atfel de competiţie. 

“Mi-a plăcut concursul şi sunt mândră de rezultatul obţinut de mine. Am învăţat că este important să nu te grăbeşti şi că este foarte importantă concentrarea”, a spus Daria. “Nu a fost greu şi mă bucur că am participat”, a plusat şi Aris, unul dintre câştigătorii premiului întâi. “Aş fi vrut să obţinut un punctaj mai bun, dar aşa a fost. Mi-a plăcut mult la concurs”, a spus şi Ioana.

Pe lângă premiile surpriză, primii 25 % dintre participanţii de la ambele ediţii vor pleca pe 6 iunie într-o excursie, iar părinţii lor au primit o participare gratuită la un atelier „Ai copil!” organizat de Şcoala Varlaam Mitropolitul.

 

Concursul „Varlaam.Bucuria Cunoaşterii” vine să vorbească într-un mod real şi autentic despre valorile promovate şi practicate în Şcoala Primară şi Gimnazială „Varlaam Mitropolitul” şi Grădiniţa „Buna Vestire” din cadrul Fundaţiei Varlaam Mitropolitul şi este o ocazie excepţională pentru părinţi să trăiască alături de copiii lor o experienţă unică.

Înapoi
DOXOLOGIA Media, Mitropolia Moldovei si Bucovinei | © 2012 scoalavarlaam.ro