Credem într-o educație personalizată, care dezvoltă atât dimensiunea cognitivă (IQ), cât și pe cea emoțională (EQ), având mereu în centru dimensiunea spirituală (SQ), esențială în împlinirea vieții noastre. Îi inspirăm pe elevi să-și descopere și să-și cultive măreția.
Construim comunități dezvoltând relații Școală – Familie – Biserică. Credem că învățarea se întâmplă, nu doar la clasă, ci în întreaga comunitate, de aceea vom susține un mediu sigur în care atât copiii, cât și familiile și profesorii sunt încurajați să observe și să cultive legăturile profunde cu sine, cu ceilalți, cu Dumnezeu și sensul în activitățile din viața lor, să recunoască și să admire frumosul în natură și în oamenii din jur. Ne adresăm familiilor care doresc să fie în parteneriat conștient și activ cu Biserica și Școala pentru formarea copiilor într-un mediu în care se simt ocrotiți, înconjurați de atenție și afecțiune și în care sunt încurajați să descopere bucuria cunoașterii.
Urmărim să dezvoltăm la elevi șapte competențe cheie – gândire critică și soluționarea problemelor, colaborare și leadership, curiozitate și imaginație, agilitate și adaptabilitate, inițiativă și antreprenoriat, comunicare și abilități de public speaking, accesarea și analiza informațiilor – pentru a le contura un caracter puternic și a-i pregăti pentru provocările societății contemporane.
Vă rugăm să acordați timp pentru completarea formularului de înscriere, pentru a ne putea oferi date corecte și relevante pentru familia dumneavoastră!
În urma completări chestionarului, veți primi o confimare a completări formularului de înscriere pe adresa dumneavoastră de email.
Criterii de selecție
Interviul urmărește:
Clasificarea unor puncte de Fișa de Înscriere
Cunoașterea așteptăriilor Familiei privind educația copilului
Clasificarea viziunii și așteptărilor Școlii noastre, de la copii și părinți
Înțelegerea disponibilității de implicare activă a Familiei în procesul de formare al copilului
Pași de selecție
Răspunsul nostru, afirmativ sau negativ, în privința admiterii la Gimnaziul Varlaam, va fi dat în termen de 2 săptămâni de la data interviului. Dacă răspunsul este afirmativ, achitarea taxei de înscriere și depunerea dosarului se vor face în maxim 10 zile de la data încheierii contractului de școlarizare.
Taxa anuală pentru anul școlar 2022-2023 este: 14.400 lei. Pentru al doilea copil înscris la Liceul Teoretic „Varlaam Mitropolitul”, părinții beneficiază de 15% reducere la taxa de școlarizare anuală.
Masa (opțională): 23 lei pe zi.
Taxă de admitere pentru clasa a V-a – 1000 de lei care reprezintă:
Întreaga sumă de 1000 de lei este nereturnabilă în cazul în care renunțați la înscrierea în anul școlar 2023-2024.
Scrie-ne un mesaj