Noutăți

Înapoi la toate articolele

7 motive pentru a te înscrie la Concursul Varlaam – „Bucuria Cunoașterii”

Nu e doar un concurs, este o cale spre cunoaștere și împlinire, un joc despre frumusețea de a dobândi noi abilități și despre starea de bine ce vine odată cu învățarea. Iată cum:

 

  1. Părinții redescoperă bucuria de a participa la un concurs școlar, astfel ei înțeleg mai bine ce gândește copilul și cum se pot apropia de el.
  2. Nu doar părinții își vor înțelege copilul, ci și ei vor învăța mai multe despre ei înșiși. Se vor antrena pentru gestionarea emoțiilor, vor deveni mai încrezători în forțele proprii și vor conștientiza faptul că dețin tot ceea ce le trebuie pentru a-și îndeplini obiectivele.
  3. Chiar situația de a participa la un astfel de concurs, care se desfășoară într-un mediu plăcut și relaxant, le va oferi încrederea necesară pentru a lua parte și altele pe viitor. Cu cât mai multe activități, cu atât mai mult curaj pentru a-și depăși limitele și a-și contura viitorul așa cum își doresc.
  4. Concursul reprezintă ocazia perfectă pentru ca cei mici să-și exerseze cunoștințele și abilitățile dobândite, atât din perspectivă intelectuală, emoțională, cât și spirituală. La Școala Varlaam, știm cât de important este un echilibru între cele trei perspective pentru stabilirea unei direcții în viață.
  5. Timpul cu familia este prețios, de aceea fiecare clipă trebuie trăită cu bucurie. Acest concurs este ocazia potrivită pentru a petrece timp de calitate în familie, de care atât părinții, cât și copiii să-și amintească cu drag.
  6. Bucuria de a cunoaște se redescoperă alături de familie. Cu alte cuvinte, procesul de învățare alături de cei dragi va constitui o adevărată plăcere.
  7. Și, nu în ultimul rând, atât copiii, cât și părinții au ocazia să lege noi prietenii și să facă schimb de experiențe.

Ce spui, te-am convins? Șapte motive v-am dezvăluit noi, pe restul te provocăm pe tine să le descoperi! 

Concursul va avea loc sâmbătă, 29 februarie, în intervalul 9:00 – 13:00.

Înscrierea echipei în concurs se realizează prin completarea formularului: http://bit.ly/inscrieri_concurs_Varlaam

Noutăți

Înapoi la toate articolele

Înscrieri pentru Concursul Varlaam, Ediția a VIII-a, 29 februarie 2020

Dragi părinți,

 

Dăm startul înscrierilor pentru Concursul Varlaam – Bucuria cunoașterii! Acesta se adresează tuturor elevilor din clasa a IV-a și părinților acestora, celor care își doresc să facă echipă și să petreacă ziua de sâmbătă împreună, dar altfel.

 

Concursul este alcătuit din două probe:

  1. proba individuală (copil): un test scris cu noțiuni de comunicare și dezvoltare personală, matematică, limba română, limba engleză, istorie, geografie și religie, pentru nivelul clasei a IV-a, ce va fi rezolvat de elev;
  2. proba practică (copil și părinte): întreaga echipă va realiza un obiect pe baza unui brief, cu ajutorul unor materiale date.

Înscrierea echipei în concurs se realizează prin completarea formularului: http://bit.ly/inscrieri_concurs_Varlaam

 

Scopul celor două probe este de a pune în valoare creativitatea colaborativă a familiei și inteligența cognitivă multidisciplinară, dobândită de copil. În același timp, se urmărește dezvoltarea celorlalte dimensiuni, ce stau la baza formării complete a competențelor pentru viață: inteligența emoțională și spirituală.

IQ – Inteligența Academică/Cognitivă prin testarea cunoștințele de comunicare și dezvoltare personală, matematică, limba română, limba engleză, istorie, geografie și religie, la nivelul clasei a IV-a;

EQ – Inteligența Emoțională prin cunoașterea de sine, recunoașterea și gestionarea emoțiilor într-o situație de concurs, capacitatea de a relaționa cu ceilalți membri ai echipei, dar și cu celelalte echipe;

SQ – Inteligența Spirituală prin cultivarea și bucuria împlinirii virtuților într-un context competitiv, orientarea și înțelegerea sensurilor ascunse, rezolvarea problemelor concrete utilizând și resurse spirituale.

 

Concursul Varlaam – Bucuria cunoașterii se bazează pe cooperarea părinte-copil și îi implică direct pe părinți în probele de concurs. Este o experiență unică și memorabilă pentru că:

-Părinții își amintesc despre cum e să mergi la un concurs școlar și îi înțeleg mai bine pe cei mici;

-Copiii se antrenează, învață mai multe despre sine, despre gestionarea emoțiilor și sunt mai încrezători;

-Copiii au parte de un mediu plăcut și relaxant pentru a se familiariza cu astfel de situații, pregătindu-se pentru viitoarele concursuri școlare;

-Concursul oferă contextul potrivit pentru a exersa cunoștințele și abilitățile dobândite, din perspectiva tuturor dimensiunilor solicitate pentru reușita în viață;

-Este o ocazie foarte bună pentru a petrece timp de calitate în familie;

-Bucuria cunoașterii se descoperă în familie – copilul învață pentru că îi place să învețe;

-Se leagă noi prietenii și petrecem timp împreună.

Vă așteptăm la Concursul Varlaam – Bucuria cunoașterii, singurul concurs școlar pentru părinți și copii!

Mențiuni:

-La concurs se pot înscrie doar părinții al căror copil este elev în clasa a IV-a, în anul școlar 2019 – 2020, indiferent de școala de proveniență.

-Participarea la concurs este gratuită.

-Concursul va avea loc sâmbătă, 29 februarie, în intervalul 9:00 – 13:00.

-Festivitatea de premiere se va desfășura duminică, 1 martie, de la ora 12:30.

-Primii 25 % dintre participanți vor primi „O zi la Hamak” Iași.

-Premiul cel mare constă în câștigarea unei trotinete.

Contact

Scrie-ne un mesaj