Noutăți

Înapoi la toate articolele

La Grădi se creează ECO

În luna februarie, copiii de la Grădinița Varlaam se pregătesc intens pentru participarea la proiectul „Creează Eco, dăruiește din suflet”, ce va avea loc la Palas Mall.

Cei mici au învățat despre reciclare și colectarea selectivă și au lucrat la o serie de obiecte, produse din materiale reciclabile, pe care le vor expune în cadrul Târgului caritabil de produse ECO.

Dragostea și grija față de natură și față de resursele planetei au fost celebrate cu o maiestuoasă paradă de ținute „eco”. Dintre acestea au fost selectate, în funcție de materialele folosite, complexitatea ținutei și atitudinea copilului în timpul prezentării, câteva costume ce vor defila pe podium amenajat în cadrul proiectului extern, „Creează Eco, dăruiește din suflet”.

Preșcolari din grădinițele ieșene se întâlnesc în cadrul acestui eveniment pentru a-și arăta măiestria și priceperea în utilizarea materialelor reciclabile. În fiecare an, cei mici învață să aibă grijă de resursele planetei, conștientizează importanța lor și își arată iubirea față de natură, participând la diferite activități:

  • o prezentare de modă, în care copiii poartă cu entuziasm și responsabilitate articole vestimentare și accesorii confecționate din materiale reciclabile, realizate împreună cu educatorii și părinții;
  • un târg caritabil, cu obiecte ECO, produse prin reutilizarea creativă a diverselor materiale.

Participarea la acest proiect a devenit o tradiție, anul acesta fiind cea de-a cincea ediție la care cei mici vor contribui cu idei, bucurie și creativitate.

Copiii de la Grădinița Varlaam au reușit să atragă anul trecut cele mai multe fonduri  la Târgul caritabil de produse ECO. Le urăm mult succes și în acest an!

 

 

Contact

Scrie-ne un mesaj